Ce impuls te domina cand vine vorba de muzica pe care vrei sa o canti sau o canti deja? Te invit sa iei un loc, sa te relaxezi pret de cateva secunde inainte de a citi articolul si sa te gandesti putin la titlul sau.
Avand aceasta intrebare in gand, stim cu totii ca atunci cand ascultam muzica, de obicei, indiferent de stilul preferat ne ramane ceva in minte – un refren, o tema, versurile si asa mai departe. In ce ma privește, ca instrumentist, in prima instanta, aveam prostul obicei de a nu retine niciodata versurile pieselor compuse alaturi de primele trupe cu care am cantat, pur si simplu pentru ca… nu ma interesa. Eram un ignorant 🙂
O atitudine extrem de gresita, pe care desigur, o consider a fi astfel abia acum, dupa ce am inteles importanta versurilor si am inceput sa privesc vocea ca pe un instrument muzical de sine statator.
Ideea generala este insa urmatoarea: muzica scrisa de fiecare dintre noi trebuie sa transmita un mesaj, care poate fi prezentat sub diverse forme, insa mai important, acel mesaj nu trebuie sa fie umbrit de dorinta noastra exagerata de a transforma muzica intr-o demonstratie de forta sau aptitudini sportive cu tenta super-eroica.
Primul pas consta in constientizarea faptului ca muzica nu este un sport. Este normal si indicat sa iti slefuiesti tehnica in fiecare zi, insa ea trebuie privita ca un element auxiliar, un mijloc ce te ajuta sa exprimi cu usurinta orice idee ai avea.
Revenind o clipa la ideea cantatului cu vocea – cum ar fi daca vocalul tau preferat, in loc sa te faca sa intelegi versurile si sa iti transmita mesajul piesei, ar canta cat poate el de repede si cu multe, multe cuvinte, in asa fel incat la sfarsitul piesei, sa ramai cu gandul la: ‘Mama, ce repede canta ala!’ dar cand vrei sa fredonezi si tu, sa realizezi ca de fapt nu ai retinut nimic?
Este valabil cu orice instrument – viteza si complexitatea in frazare nu trebuie sa devina un scop in sine, ci un rezultat firesc al cursului muzical pe care il poate lua o piesa. Daca in cadrul unui anumit pasaj, ideea ce trebuie cantata mai repede sau mai complex, o vei putea executa fiindca tehnica iti permite.
Am intalnit foarte multi oameni care au spus – vreau sa pot sa cant repede – ‘I wanna fucking shred!’ – si sa stapanesc toate tehnicile care exista!
Nu e nimic gresit in asta, dar daca acesta devine un scop in sine, muzica ajunge undeva intr-un plan secundar, aspect care nu este deloc in regula.
Desigur, aici mai intervine un lucru important – odata cu varsta si experienta ajungem sa rezonam cu alte idei si sa simtim lucrurile altfel. Spun asta din proprie experienta, fiindca, tin minte si acum, in 2004 cand am facut cunostinta cu Cristi Gram, eram fascinat de tehnica lui si nu vedeam nimic altceva din tot ce era el de fapt ca muzician. Tot ce stiam la momentul respectiv era ca voiam sa cant cu viteza la chitara si gandul asta ma domina complet 🙂
Cu timpul insa am realizat ca imi doresc din ce in ce mai mult sa fac muzica, in adevaratul sens al cuvantului – muzica aia pe care o asculti si ti se face pielea de gaina, plangi, razi, devii agitat, te simti puternic, deprimat, trist, vesel – toate sentimentele astea care nu vor putea fi niciodata starnite cu adevarat decat daca pastram ca unic scop muzica, iar toate celelalte lucruri precum tehnica, teoria si altele, devin niste simple unelte care ne servesc, intr-adevar cu succes, la extragerea si slefuirea diamantului muzical ce se afla in fiecare dintre noi, cei ce cantam sau ne dorim cu adevarat sa o facem.
Iata mai jos cateva idei despre cum ar trebui tratata o situatie cu care ne confruntam adesea in timp ce studiem sau compunem:
Procesul creativ, sanatos din perspectiva muzicala, ar decurge cam asa:
Aud o idee in minte, o transpun pe instrument, apoi o integrez intr-un context adaptand-o acestuia. Folosesc tehnica cea mai potrivita contextului, bineinteles, in asa fel incat sa pot executa relaxat si expresiv. Dupa ce i-am dat cat de cat o forma, inteleg ce se petrece acolo din perspectiva ritmica, armonica si melodica, in asa fel incat sa pot sa dezvolt ideea respectiva si sa o aduc la cea mai frumoasa si evoluata forma, la momentul acela.
Procesul cu tenta sportiva, ar decurge cam asa:
‘Mama, frate! Cum fac sa cant cu tapping si legato si alternate picking si sweep peste acordurile astea????’
Cum vezi tu procesul asta? Te-ai vazut vreodata in postura de a compune o linie peste o armonie data si ai realizat ca ai inceput involuntar sa canti lick-uri deja stiute sau sa te gandesti cum sa folosesti cea mai complicata fraza/tehnica pe care o stii sau despre care ai auzit?
Astept sa-mi povestesti experientele tale 🙂
Cosmin
Ultimele Comentarii