Posts by adiciuplea


Premieră mondială în România – Celebrations Of The Spirit 

Teodora Enache – Aisha (RO) & Benny Rietveld Quintet (SUA), la Braşov şi Bucureşti

 

Teodora Enache & Benny Rietveld (17 & 19 septembrie)

Teodora Enache & Benny Rietveld (17 & 19 septembrie)

 

Green Hours ITINERANT, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, prezintă premiera mondială a proiectului «Celebrations Of The Spirit»

Purtând dubla semnătură a Teodorei Enache – Aisha – una dintre cele mai apreciate voci ale României – și a super-premiatului basist american Benny Rietveld – director muzical și basist al lui Santana și colaborator constant al altor mari muzicieni ai lumii, printre care Miles Davis – proiectul pune în scenă o creație muzicală prin care artiștii demonstrează potența spirituală a muzicii ca limbaj universal.

Spectacolul va fi prezentat publicului din România, în premieră mondială, în cadrul unui mini-turneu care va include două concerte: pe 17 septembrie, ora 19:30, în Brașov – Centrul Cultural Reduta, în parteneriat cu Depoul de Artă Urbană și pe 19 septembrie, ora 20:00, în București – TNB: Sala Studio, în parteneriat cu Teatrul Național București „I.L. Caragiale”, în cadrul programului TNB  / PARATEATRAL – Muzică.

Teodora Enache-Aisha, Benny Rietveld și cvintetul său îi vor provoca pe spectatori la un inedit itinerariu muzical în care compozițiile originale ale celor doi protagonişti se vor integra cu ritmuri tradițional românești și standarde jazz. În concepţia artistică şi sub direcţia muzicală ale lui Benny Rietveld, spectacolul e menit să demonstreze cum muzica poate depăși bariere – culturale, lingvistice, geografice etc. – într-o inspirată celebrare a spiritualului.

TEODORA ENACHE-AISHA este cotată drept una dintre interpretele din prima ligă a jazz-ului românesc. Cu o carieră muzicală de peste 20 ani, ea a susținut concerte împreună cu muzicieni de top de pe toate continentele lumii, precum Curtis Fuller, Les Paul, Stanley Jordan, Lars Danielsson, Xavier Desandre Navarre, Ricardo Scale, Darius Brubeck, Burton Greene, Theodosii Spassov și nu în ultimul rând, Johnny Răducanu. A susținut numeroase turnee, concerte de sine stătătoare sau în cadrul unor festivaluri internaționale prestigioase în România, SUA, Canada și întreaga Europă. Este câștigătoare a Premiului de Excelență pentru cea mai importantă contribuţie internaţională a unui muzician român de jazz, acordat de Societatea Română de Radiodifuziune. 

Anul 2013 – an concertistic pe care Teodora l-a încheiat cu un turneu în Germania și România, alături de Stanley Jordan – i-a adus și întâlnirea cu Benny Rietveld, unul dintre cei mai prolifici basiști internaționali, posesor al unui palmares impresionant; întâlnire care avea să pună bazele proiectului «Celebrations Of The Spirit».

www.facebook.com/TeodoraEnacheJazz

BENNY RIETVELD, renumit muzician, compozitor de muzică de film și producător muzical, posesor a 9 Premii Grammy, basist și director muzical al lui Carlos Santana, a concertat și înregistrat alături de Miles Davis, Michel Legrand, Marilyn Mazur, Sheila E., John Lee Hooker, Eric Clapton ș.a.

www.facebook.com/BennyworldHQ

Din cvintet-ul pe care îl va prezenta în România, fac parte muzicieni excelenţi precum pianistul Manu Koch, activ pe scena de jazz newyorkeză, versatilul saxofonist Allen Won, percuţionistul Ray Yslas (a colaborat, printre mulţi alţii, cu Chris Isaak şi Luz Casal) şi tânăra violistă Ren Martin-Doike, o recentă revelaţie a scenei muzicale americane.

Prin sprijinul financiar* acordat proiectului Celebrations Of The Spirit, departamentul de Stat al SUA dovedește încă o dată generozitatea poporului american în susținerea legăturilor muzicale (artistice în general) dintre cele 2 țări prietene.  

Menționăm în mod special că acest proiect reprezintă de asemenea o coincidență fericită în contextul celebrării a 20 de ani de existență a celui mai vechi club de jazz și teatru din România: Green Hours.

*“Acest proiect este finanţat, în parte, prin contribuția generoasă a poporului American, prin Departamentul de Stat al Statelor Unite. Conținutul cade în responsabilitatea organizatorului și nu reflectă în mod necesar opiniile Departamentului de Stat al SUA sau ale Guvernului American.”

Biletele pentru Brașov se găsesc la casieria Centrului Cultural Reduta, iar pentru București la casieria TNB „I.L. Caragiale” & on-line: bilet.ro.

Link-uri utile:

https://www.facebook.com/video.php?v=371105079709519

http://www.youtube.com/watch?v=5EOCLeJSdCk

http://www.youtube.com/watch?v=WCiPhEVhNHk

Detalii:
tel: (+40)788 452 485
e-mail: greenhours@yahoo.com

greenhours.ro
depouldeartaurbana.ro
centrulculturalreduta.ro
tnb.ro
facebook.com/TeodoraEnacheAisha.BennyRietveldQuintet

Read More
Bass: Code & Journey. MasterClass by Benny Rietveld

Bass: Code & Journey. MasterClass by Benny Rietveld

 

 

Un masterclass intensiv de Electric Bass structurat in trei parti: lectie despre concepte, explorarea tehnicilor si jam session student/profesor

1. Lectia despre concepte – Benny va vorbi despre ce inseamna sa fi un bass-ist, care este rolul real al bass-ului in muzica si alte detalii despre ce inseamna sa fii bass-ist in lumea reala (incluzand eticheta, comportament, cum sa capeti si sa mentii job-uri pentru cantari live si inregistrari)

2. Explorarea tehnicilor – Benny va trece in revista cateva tehnici de baza si variatiile acestora, cateva tehnici avansate, tehnici de exercitiu si de manipulare a tonului cu ajutorul instrumentului si a amplificatorului intr-un mod care sa te ajute sa obtii maximum de eficienta de la mainile si echipamentul tau.

3. Jam session profesor/student – In aceasta a treia parte Benny va invita participanti la masterclass sa cante, de obicei cu o sectie ritmica, tobosar sau alti muzicieni (daca sunt disponibili) si pe masura ce asculta va atrage atentia asupra unor aspecte, va oferi sfaturi si va face observatii. Participantii vor trebui sa se tina bine din punct de vedere fizic, al aurei si emotional pentru a supravietui. De obicei, asta e partea cea mai amuzanta, dar si cea mai intensa si infricosatoare a evenimentului.

Benny Rietveld

– este unul dintre cei mai prolifici bass-isti moderni ai scenei muzicale internationale. Este de 15 ani bass-istul si directorul muzical al trupei Santana, multi-premiata cu Grammy.

– are un CV impresionant, incluzand colaborari cu Shelia E and the Prince organization, cu jazz icon-ul Miles Davis, dar si cu John Lee Hooker, Eric Clapton, Zucchero, Dave Matthews si multi altii.

– a scris muzica de film (Brooklyn Rules – 2007 – cu Alec Baldwin) si este un apreciat producator muzical.

– este posesorul a 9 premiii Grammy si a 3 Latin-Grammy, alaturi de Santana, pentru Supernatural (2000) si Shaman (2003).

Taxa de participare este 100 lei. Pentru studenti, taxa de participare este de 50 lei.

Rezervari la tel. 0752.206.746 sau e-mail: office@jazzbook.ro,www.jazzbook.ro

Strada Dr. Carol Davila Nr.1, Sector 5, Bucuresti, Romania

https://www.facebook.com/events/758517510873049/

 

Participantii la masterclass sunt incurajati sa-si aduca propriul instrument.

 

 

Share

Read More

Te-ai întrebat vreodată care este cea mai eficienta cale pentru a deveni un muzician mai bun?

Eu am facut-o de foarte multe ori de-a lungul anilor, cu precadere atunci cand ma impotmoleam sau dadeam de greu, muzical vorbind.

Acum ceva timp am primit de la Robert H. un mesaj pe Facebook legat de intrebarea de mai sus, si am realizat imediat ca poate fi foarte dificil sa iti gasesti calea in Muzica daca nu ai multa experienta.

“Buna Adrian, voiam sa iti cer opinia in privinta dezvoltarii unui basist. Cant la bass doar de 4 luni si deja am prea multe nelamuriri legate de dezvoltarea unui basist si nu stiu calea pe care trebuie sa o urmez. Intrebarea principala este: care e ruta cea mai scurta si eficienta sa ajung un basist bun?”

Raspunsul la aceasta intrebare il gasesti in video-ul de mai jos, dar mai intai da-mi voie sa iti spun, pe scurt, de ce am simtit la randul meu nevoia sa il gasesc.

Read More

Institutul SAE Bucuresti impreuna cu Studioul de inregistrari Ines Sunet & Video, organizeaza 2 zile de Workshop cu tema Recording, pe 28 si 29 Aprilie 2014. 

Workshop-ul va fi sustinut de inginerul de sunet Cristi Dobrica, impreuna cu artistii Nicu Patoi & Platonic ( Nicu Patoi – chitara; Berti Barbera – percutie; Razvan Lupu “Lapi” – tobe; Adrian Ciuplea – bas; Viorel Sirbu – clape).

Read More