Cum sa-ti faci timp pentru Muzica.

Posted By on Mar 18, 2014 | 9 comments


Ori de cate ori incep sa lucrez la lectiile de bass de pe Music-Academy.ro realizez cat de mult timp imi consuma aceasta ambitie educationala. Si pentru ca am facut deja cativa pasi in aceasta directie feedback-ul nu a ezitat sa apara iar una dintre cele mai semnalate probleme este cea a lipsei timpului pentru studiu.

Acum, realizez ca exista si oameni care sunt pur si simplu comozi, lenesi sau preferă să fie negativisti în loc sa adopte o atitudine constructiva in ceea ce priveste organizarea timpului, dar eu cred că aceasta categorie este in minoritate. Marea majoritate a celor cu care interactionez sunt foarte ambitiosi si vor sa realizeze lucruri mari, insa deseori lipsa timpului ii dezarmeaza.

“Timpul este suficient pentru cei ce il folosesc” – Leonardo da Vinci

“Salutare Adrian !  Sunt fericit sa vad ca si in Romania exista cineva care ofera lectii de bass online gratuite si de calitate. Ce n-as fi dat cu 20 de ani in urma (cand m-am apucat de bass) sa pun mana pe astfel de materiale…Aveam tot timpul din lume si n-aveam cu ce sa-l umplu. Acum e invers, am la dispozitie o gramada de materiale de bass, insa ma lovesc de vesnica problema cotidiana – lipsa timpului liber. ” 

N. Constantin – mesaj primit aici 

Ei bine, da-mi voie sa iti spun ca ma pot identifica 100% cu aceasta situatie. Am o familie, un copil, cant in doua trupe ce au activitate permanenta, am repetitii, sesiuni de studio, etc. Daca mai pun la socoteala si faptul ca lucrez de zor la lectiile video de bass de pe Music-Academy.ro, nu mai incape indoiala ca timpul meu este insuficient.

Sunt sigur ca multi oameni privesc cu scepticism intreaga filosofie a organizarii timpului, si inteleg asta. Tu, eu, noi  – cu totii avem o viata foarte aglomerata si pur si simplu nu stim cum si unde sa mai introducem si cantatul la un instrument, cu atat mai mult daca o facem la nivel de hobby. Nu mai vorbesc de sesiuni de studiu, compozitii, repetitii sau imbunatatirea cunostintelor muzicale, deja ma intind mai mult decat e cazul si probabil ajung sa par arogant.

Dar adevarul este ca pentru lucrurile care merita nu iti gasesti timp, ci iti faci timp. 

Mi-am dorit intotdeauna sa merg la sala, sa fac sport, sa imi pot mentine un tonus bun si un aspect fizic placut, insa niciodata nu am gasit timpul necesar pentru asta. Dar in urma cu cativa ani am avut probleme foarte serioase de sanatate in ceea ce priveste coloana vertebrala, una din principalele cauze fiind sedentarismul (lipsa activitatii fizice). Dupa ce m-am pus pe picioare am decis sa imi iau un instructor personal si sa merg la sala, vrand sa evit alte probleme la coloana din cauza musculaturii mele slabe. Am crezut ca nu o sa pot sa ma tin, dar am reusit ca timp de aproape 8 luni sa imi fac timp in fiecare zi pentru antrenamente, chiar daca si atunci eram extrem de ocupat cu familia si activitatea mea artistica.

Si aceeasi chestie este cu siguranta valabila si atunci cand vorbim de cantatul sau studiul unui instrument. Cu totii suntem ocupati, nici tu si nici eu nu suntem exceptii de la aceasta realitate, insa hai sa vedem cum ne putem face timp si cum sa il folosim eficient ca sa ne dezvoltam un sistem cu adevarat bun pe termen lung.

Cautarea ferestrelor din program

Daca ai o zi, doua sau trei pe saptamana fara nici un fel de treaba, angajament sau responsabilitati e fantastic. Insa cei mai multi dintre noi nu avem la dispozitie ferestre mari de timp pe care sa le folosim pentru studiu, dar chiar si asa, la o privire mai atenta putem observa ca ce avem sunt multe ferestre mici de timp.

Daca ai o zi, doua sau trei pe saptamana fara nici un fel de treaba, angajament sau responsabilitati e fantastic.

Vreau sa te incurajez sa arunci o privire la o saptamana din viata ta si sa incerci sa localizezi micile ferestre de timp “liber”, micile gauri din program. Ai la dispozitie o jumătate de ora dimineata inainte sa pleci la munca sau la scoala? Dar o pauza de masa? Ce zici de seara, dupa cina, sau dupa ce ai culcat copiii? Sau in weekend, înainte de a ieși in oras cu prietenii sau cu familia?

Ferestrele mici adunate, iti ofera timp pentru toate

Scopul tau ar trebui sa fie urmatorul: gaseste suficiente ferestre de timp care sa acumuleze undeva pana la aproximativ 5 ore pe saptamana. Poti avea o fereastra de 5 ore dintr-o data, sau 10 ferestre a cate 30 de minute. Ideea este urmatoarea: daca poti localiza si rezerva cateva ferestre de timp din intregul tau program aglomerat, vei ajunge ca intr-o luna sa aduni peste 20 de ore dedicate studiului. Asta înseamnă 40 de subiecte/topicuri muzicale pe luna, ceea ce e absolut grozav si suficient in acelasi timp!

Urmareste mai jos Exercitiul de invatare a notelor pe grif  – un exemplu perfect de subiect de studiu de scurta durata, ce se poate incadra lejer in 10 minute.

Trucul este sa te organizezi pe cat de bine poti si sa iti pui ferestrele de studiu intr-un calendar, fie ca folosesti unul agatat pe perete sau o aplicatie pe smartphone. Considera-te un profesionist si trateaza-te ca atare. Ia-ti un calendar, fa-ti un program si angajeaza-te sa te tii de el atunci cand vine vorba de Muzica.

Foloseste un cronometru

De indata ce te apuci de studiu, da drumul la cronometru (fie ca folosesti temporizatorul pentru gatit al mamei, fie cel de pe smartphone – eu folosesc aceasta aplicatie) si seteaza-l in functie de cat de mare e fereastra ta disponibila.

Regula este urmatoarea: 1 subiect = maxim 30 min.  Ai 15 minute libere? Lucrezi un subiect. Ai o ora la dispozitie? Atunci poti lucra 2 subiecte.

Pe locuri, fii gata, START! Da, vreau sa te cronometrezi precis, exact cum o fac cei de la Formula 1 🙂  Aceasta operatiune face doua lucruri foarte importante:

  1. te tine in parametrii setati de tine in asa fel incat sa nu iti strici programul din restul zilei
  2. pune presiune pe tine, ajutandu-te astfel sa ramai concentrat pe ceea ce lucrezi – ceea ce inseamna ca vei progresa mult mai repede si eficient. Cool, huh?

Tine minte, timpul este o resursa limitata dar extrem de valoroasa si din pacate nu il poti crea dupa bunul plac.  Asadar fa ca timpul pe care il ai sa conteze, in 3 pasi simpli:

  1.  cauta ferestrele mici din program
  2.  organizeaza-le
  3. mentine-te concentrat!

A studia inseamna atat distractie cat si munca. Deseori apar obstacole si frustrari in calea spre perfectionare, dar nu trebuie sa te sperii. E normal sa fie asa, e natural, e OK. Nimic nu se compara cu senzatia de implinire pe care o ai dupa ce in doar cateva luni privesti inapoi si te bucuri de tot ceea ce ai reusit sa realizezi, pas cu pas.

Acum, mai sunt doua lucruri cu care iti retin atentia:

1 – Folosind pasii din acest articol, vreau sa iti analizezi programul si sa imi spui cam cate ore de “timp liber” poti aduna pe parcursul unei saptamani.

2 – Daca ai vreun prieten/prietena care se plange de lipsa timpului liber, trimite-i un link catre acest articol. Ma vei ajuta atat pe mine, cat si pe el/ea

Succes

9 Comments

  1. Nu pot decat sa fiu de acord cu faptele si gandurile tale Adrian. De asemenea elevi ne lovim tot timpul si cred ca majoritatea dintre ei se “agata” de ideea ca nu au timp. Pacat! Am elevi care vin la ore pentru ca psihologul sau doctorul le-a recomandat sa faca ceva frumos , bun pentru psihic , relaxant, constructiv pentru creier si corp.(Muzica si sport).Si da, rezultatul este extraordinar. Sunt pusa de multe ori in situatia sa explic ce inseamna studiul la un instrument. Pentru multi e o piedica sau frustrare ca nu pot, ca nu stiu , ca fac prost etc. si da ,atunci ne lovim de des intalnitul “nu am timp”! As mai adauga ceva la cei 3 pasi: simte-te bine, have fun! Acest sentiment de have fun il introduc in lectiile mele. Pentru ca pana la urma, pentru elevul care face asta din pur hobby si nu numai,este important! Imi place exprimarea “pune presiune pe tine” asta imi suna exact ca si atunci cand treci la o cura de slabire drastica.. Am simtit-o!!! Dar ce bine e cand ai dat 10 kg jos!! Articol excelent Adrian. Salutari, Manu – FeelDareSing

    Post a Reply
    • Adrian Ciuplea

      Iti multumesc pentru mesaj, Manuela. Problema “timpului” o avem toți, si cred cu tărie ca ea poate fi combatuta cu un strop de organizare. Rețeta scrisă de mine funcționează pentru programul meu deși nici eu nu ma pot tine de ea 100%.
      Foarte Buna ideea cu “simte-te bine, have fun”, In goana redactării am uitat cel mai important lucru.
      Iti multumesc pentru Atenționare

      Adi

      Post a Reply
  2. Salut Adi ! Iti multumesc si ma simt flatat de faptul ca m-ai citat in acest articol. Sper ca nu am fost inteles gresit, eu unul nu fac partea din categoria oamenilor comozi, care se plang de lipasa timpului liber, dar de fapt le lipseste initiativa. Din contra, sunt de partea celor care incearca sa le faca pe toate: am familie si un copil de 5 ani, am un job ( care din pacate nu are legatura cu muzica), cant intr-o trupa de rock alternativ si mai fac si sport. Deci, itr-un cuvant, programul meu e full. Insa, cum notiunea de timp e relativa, totul tine de tine, dupa cum bine ai punctat si tu. Si, mai mult de atat, de pasiunea care o ai pentru muzica si de “sacrificiile” care esti dispus sa le faci. Eu unul, m-am apucat de cantat la bass prin liceu, cu vreo 20 de ani in urma, insa, din diverse motive, am abandonat marea mea pasiune pentru mai bine de 10 ani. M-am reapucat cu un an si jumatate in urma de instrument si, cu perseverenta, am reusit sa ma pun pe picioare destul de bine in acest interval, incarcat fiind si cu activitatiile extra ( job, famile, sport etc.). Si acest lucru a fost posibil in cea mai mare parte datorita oamenilor minunati ( categorie in care, bineinteles, te incadrezi si tu), care isi impartasesc gratuit pe internet cunostintele si experienta muzicala. Pe aceasta cale imi exprim recunostinta pentru altruismul de care dati dovada !
    Ca o concluzie, in ziua de azi, nimic nu te poate opri sa-ti atingi idealul tau muzical, nici macar timpul sau banii, totul tine de perseverenta si dorinta ta.

    Post a Reply
    • Adrian Ciuplea

      Salut. Sa stii ca am înțeles exact ce ai vrut sa spui, din cauza asta te-am si citat. Eu sunt exact la fel, vreau sa fac atât de multe lucruri si deseori o iau razna pentru ca nu ajung sa imi ating obiectivele. Din cauza asta, de ceva timp fac tot posibilul sa lucrez organizat si sa fiu cât mai eficient cu putința. Exact cum am scris si in articol, cu 5 ore pe saptamana poti obține rezultate uimitoare indiferent ca vb de muzica sau de cu totul altceva.

      Iti multumesc pentru mesaj, apreciez foarte mult susținerea ta.

      Adi

      Post a Reply
  3. eu cant 2-4 ore pe zi si sunt varza 😐 nu inteleg cum pot unii sa faca asa progrese in 5 ore pe saptamana

    Post a Reply
    • Adrian Ciuplea

      Alex, daca lucrezi organizat, dupa un plan, poti ajunge departe cu 5 ore pe saptamana. Ceva tot e mai bun decat deloc.

      Spune-mi mai exact cu ce probleme te confrunti, poate te pot ajuta cu un sfat

      Post a Reply
      • pai ar fi alternate picking. Am exersat chestia asta o gramada, luni la rand si rezultatele aproape ca nu se vad deloc. Recent m-am apucat de legato si cu tehnica asta ma descurc mai bine zic.
        Si mai am o problema cu memorarea melodiilor, nu cred ca stiu vreo 4 piese sa le cant de la cap la coada fara greseala si cant de vreo 5 ani. e ceva in neregula cu mine ?

        Post a Reply
        • Adrian Ciuplea

          Planul e asta: lucrezi la o tehnica pana o stapanesti cat de cat, si apoi o introduci cat de des poti in ceea ce canti: piese, lickuri, etc.

          Exercitiile de tehnica nu se fac ca sa le canti pe ele in sine, ci sa le poti aplica mai departe in piese.

          Daca stii atat de putine piese, poate ca aici ar trebui sa iti indeepti atentia: sfatul meu este sa inveti piese care iti plac f mult, iti va fi mult mai usor.

          Daca nu ii dai de cap la alternate picking, treci la altceva, nu sta pe loc. Poate ca esti mai bun la alta tehnica. Cauta pe http://www.music-academy.ro lectiile si articolele lui Cosmin Lupu, el puncteaza niste chestii foarte utile legate de acest subiect. Spor

          Post a Reply
          • multumesc mult 😀 !

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *